Planificarea este admirabilă,…,dar lipseşte cu desăvârşire

  Te salut! Am început direct, fără ocolişuri, încă din titlu :), avându-l în gând pe Caragiale, mereu actual, cu al său personaj, Nae Cațavencu, din piesa ”O scrisoare pierdută”: “Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”. Zilele trecute am fost la Ploieşti, acceptând invitația celor de BizzClub, o comunitate […]

Ai atâta performanță cât leadership investești

  La mulți ani 😊!   Sper ca ai reușit în săptămânile ce au trecut, să ai mai multă grijă de tine și de cei apropiați. Astfel de momente pot amplifica energia de care avem nevoie să începem sau să ne continuăm drumul. Ce-ți doresc la început de an? Să călătorești cu rost și sens, […]

Planificarea și execuția unui an de excepție

  Salutare! Încep conversația cu tine adresându-ți două întrebări: care sunt așteptările tale de la afacere în 2020? Care sunt rostul și direcția lor? Din păcate, lipsa planificării sau planificarea și execuția deficitară reprezintă în continuare una dintre principalele cauze ale eșecului în antreprenoriat. Am intrat pe ultima sută de metri a anului. Sigur, mulți […]

Pentru sănătatea financiară a afacerii tale

”N-am găsit altă rimă” :). Nu știu dacă ai văzut sceneta cu același nume, cunoscută și ca ”Fabula”, cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu, însă e delicioasă. Eu mă amuz copios de fiecare dată când o revăd. La finalul lunii trecute, am participat la cel mai important eveniment de business al anului din Banat. Mi-a […]

Care este utilitatea produsului tău pentru client?

  Bine te regăsesc! În sfârșit am un moment de respiro, după o săptămână care pare să fi fost cea mai activă din acest an. Îţi povestesc imediat despre experienţele trăite, după ce îmi iau repede o cafea și deschid laptopul. Gata :)! Cum ziceam, zilele trecute au fost pentru mine puternic experienţiale, datorită rolurilor […]

Acţiunea, cheia creșterii în business

  Te salut! Sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Trag tare pentru că mai am câteva zile și trebuie să fiu gata pentru întâlnirea cu participanţii la un bootcamp de leadership. Vin oameni faini, ca tine: antreprenori, manageri, specialiști și traineri. Pe parcursul a 5 zile, trainerii au și rolul de mentor pe fiecare […]

Performanța financiară a afacerii în 700 de cuvinte

  ”… Mai e și aspectul conceptului de  “performanță”, în sensul de evoluție, de creștere, care îmbracă atâtea aspecte în realitate, că nici nu le văd abordate (net/manuale/cărți…) … ” Știu că îți vorbesc din nou de performanță, însă mi-am amintit de Tudor. El este unul dintre cei care au reacționat la ultimul articol, fiind […]

Performanță, performanță, dar cum?

  Salutare!   Sâmbătă și duminică – 100% șanse de ploaie – așa arată prognoza meteo pentru 1 și 2 iunie, când plecăm la drum din București. Cu ceva timp înainte, alesesem locul unde să petrecem împreună cele 2 zile, 4 copii mari (noi și nașii noștri) și 4 copii mai mici (ai noștri și […]

“Bă, tu eşti bun, dar nu te vede nimeni!”

”Aveam un prieten care tot timpul mă lua la mişto. Îmi spunea: <<Bă, tu eşti bun, dar nu te vede nimeni!>>. De ziua mea mi-a făcut cadou tricoul cu <<Sunt bun, dar nu mă vede nimeni>>. La un meci cu FC Braşov am fost rezervă. Eram conduşi cu 1-0, s-a accidentat Tibi Ghioane, iar domnul […]

Mentalitatea și teama de eșec, obstacole în antreprenoriat

  Te salut!   Săptămâna aceasta am participat la prezentarea rezultatelor celei de-a treia ediții a Barometrului Startup-urilor, realizat de EY România, Impact Hub Bucharest și Startarium. 284 de antreprenori, care dețin startup-uri cu vechime de cel mult 3 ani, au răspuns la întrebări privind accesul la finanțare, zona de reglementare și impozitare, educație și […]