Nu știu cum ai simțit tu până acum 2021, că la mine a ajuns prea multă gălăgie pentru începutul de an. Fac tot posibilul să rămân în starea de bine, de optimism, așa că în acest articol mi-am propus să fac o analiză a programelor cu fonduri nerambursabile active sau în pregătire. Încep prin a le descrie, pe scurt, punând și sursa de unde îți poți lua informații complete:
– Măsura 3 (grantul pentru investiții de maxim 200.000 Euro) – înscrierile continuă până pe 29 ianuarie 2021. Ai toate detaliile grantului aici: http://www.imm.gov.ro/ro/2020/09/14/masura-3-granturi-pentru-investitii/;
– Electric Up (maxim 100.000 Euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice și a stațiilor de încărcare mașini electrice) – înscrierile continuă până pe 1 februarie 2021. Detaliile programului sunt aici: https://bit.ly/3oqWRcE;
– IMM Invest (IMM-urile pot obține credite de la băncile înscrise în program cu garanții de stat de până la 90% și dobânzi subvenționate) – programul continuă în 2021 până la jumătatea anului. Toate informațiile sunt pe site: https://www.imminvest.ro/;
– Tineri fermieri din diaspora (submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”) – sprijin în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole, 100% nerambursabil. Detalii și înscriere pe site-ul AFIR, până pe 4 mai 2021.
În pregătire mai sunt programele:
– ajutoarele pentru HoReCa, prin care se vor acorda granturi ce vor acoperi 20% din pierderea din cifra de afaceri aferentă lui 2020, comparativ cu 2019;
– programul de digitalizare IMM, prin care IMM-urile vor putea obține până la 100.000 Euro pentru achiziția de echipamente și softuri IT.
Ce se întâmplă cu granturile promise? Hai să le luam pe rând:
– Măsura 1 (pentru microgranturi) – teoretic, toate cererile depuse au fost analizate și toată lumea a primit răspuns; practic, sunt multe voci care spun că nu au primit nicio rezoluție (aprobat, respins, clarificări). Adevărul? Îl știu cei din minister, dar nu știu ce a ajuns la ministru. Daca ești în această situație, ia cumva legătura cu agenția regională de care aparții și vezi care este situația cererii tale. Cât despre utilizarea banilor din grant, dacă încă nu i-ai cheltuit, acordă atenție la destinația lor. Te poate ajuta și lista clarificărilor furnizate de minister (70 de întrebări și răspunsuri): http://www.imm.gov.ro/ro/2021/01/18/qa-informatii-utile-granturi-imm/
– Măsura 2 (pentru capital de lucru) – aici, conform ultimelor statistici oferite de minister, se pare că se procesează peste 800 de cereri zilnic. Cine și în ce ordine a primit răspuns? Nu se știe, că regula primul venit, primul servit, anunțată la deschidere, nu a fost respectată. Astfel sunt cereri cu număr 13xxx care au primit răspuns și cereri din primele 2000 care nu. Doamne ajută să mai fim activi și sănătoși când vor veni banii, că angajații asumați trebuie plătiți până atunci.
– Măsura 3 (pentru investiții) – cele 70 de întrebări și răspunsuri sunt destinate, în principal, acestei măsuri, că vorba aia, mai avem o săptămână, se închide sesiunea și tot nu e clar felul în care trebuie completate măcar proiecțiile financiare. Ce putem face? Să sperăm la ce e mai bine, să ne așteptăm la ce e mai rău.
Doar două vorbe îți mai spun despre Electric Up. Este … un ”real succes”. Cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de închiderea sesiunii de depunere proiecte, nu sunt nici măcar 100 de cereri depuse din cele câteva mii care ar putea primi finanțare.
Păcat de banii ăia mulți care trebuie să vină de la UE, cu care ne-au ”amenințat” autoritățile, pentru că la cât de anapoda se derulează aceste programe, nu pare că vom atrage mare lucru. Dar închei optimist. Am văzut zilele trecute că Valentina Saygo (un profesionist din zona financiar-contabilă, antreprenor și susținător al mediului privat) s-a alăturat echipei dlui ministru Năsui, în calitate de secretar de stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Sper să fie un început de normalitate și de mai bine.
Pe curând,
Adi