Cum văd băncile finanţarea companiilor

Share This Post

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Bine ne regăsim !

În toamna anului trecut, scriam un articol despre opiniile antreprenorilor privind accesul la finanţare (îl poţi reciti aici), pe baza unor informaţii extrase din sondajul efectuat de Banca Naţională a Romȃniei în rȃndul a circa 11.000 de companii. Creditul bancar este una dintre soluţiile de finanţare la care apelează companiile, de aceea vreau doar să-ţi reamintesc rapid cȃteva concluzii:

– accesul la finanţarea de la bănci și/sau IFN este considerat greoi, dificil;

– în lipsa finanţării externe, companiile își susţin activitatea din: reinvestirea profitului sau vânzarea de active din patrimoniu, creditele de la acționari sau majorările de capital, creditul comercial;

– dintre cei care au apelat la finanțare bancară, 85% au reușit să contracteze creditul și să obțină întreaga sumă solicitată.

Periodic, Banca Naţională a Romȃniei publică și sondaje privind creditarea companiilor, de această dată, efectuate în rȃndul finanţatorilor (primele 10 bănci alese după cota de piață aferentă creditării companiilor, care deţin împreună aproximativ 80%). În februarie, BNR a publicat opiniile băncilor privind evoluţia creditării în trimestrul IV din 2017 și așteptările lor privind trimestrul I din 2018.

Ce au răspuns băncile în cadrul acestui sondaj:

Standardele de creditare (practic este vorba despre criteriile de acordare a creditelor) s-au menținut comparativ cu trimestrul anterior. Indiferent de durata creditelor sau de dimensiunea companiilor, băncile anticipează menţinerea lor și în primul trimestru din 2018.

Termenii creditării (rata medie de dobȃndă a creditului, suma maximă, cerinţele de garanţii, clauzele contractuale, durata, alte costuri ale creditului) nu au suferit modificări notabile comparativ cu trimestrul precedent, cu excepția dobȃnzii. Rămȃne de văzut cum vor evolua în 2018.

Cererea de credite nu a înregistrat modificări comparativ cu trimestrul anterior, deși băncile aveau așteptări de creștere. Se menține o presiune dinspre cererea de credite pentru companii care ar trebui adresată de bănci în consecință, prin creșterea accesului la finanțare și pentru IMM-uri. Cum numărul solicitărilor de credite respinse a rămas la fel, așteptările de creștere a cererii se mută în trimestrul acesta.

– Riscurile asociate companiilor – pe sectoare de activitate, riscul asociat construcțiilor este evaluat de către bănci în sensul creșterii semnificative a acestuia, în timp ce percepția cu privire la companiile care activează în energie și turism s-a modificat în sensul creșterii moderate a riscului. Microintreprinderilor și IMM-urile sunt mai expuse riscului de credit.

Cu o pregătire mai bună a procesului de finanţare din partea antreprenorului, șansele de răspuns pozitiv din partea finanţatorului cresc inclusiv pentru companiile start-up și IMM. Finanţarea trebuie să satisfacă nevoile de creștere sănătoasă și sustenabilă a companiei, folosind mixul echilibrat între sursele interne (generate de activitate) și cele externe (atrase sau împrumutate).

Cum este pentru tine începutul de 2018? Care dintre răspunsurile de mai sus se reflectă în situaţia finanţării afacerii tale? Scrie-mi, te rog, un scurt comentariu sub articol.

Pe curând!
Adi

Succesul este o călătorie care începe cu TINE!

Mai Multe Articole

Uncategorized

De ce nu performează afacerea ta?

Ca antreprenor, ai pornit la drum cu un vis și dorința de a construi ceva propriu, unic și durabil. În primele etape, energia și entuziasmul

Programul online pentru finanțarea afacerii

Știi exact ce ai de făcut pentru a obține finanțarea de care ai nevoie, la momentul potrivit și în cele mai bune condiții