Trenduri și oportunităţi la orizont

Share This Post

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Te salut!

Săptămȃna trecută am participat la Business Focus Iași, un eveniment dedicat antreprenorilor și managerilor, trendurilor din economie, inovaţiilor, oportunităţilor și interacţiunilor valoroase. Vreau să îţi împărtășesc 4 dintre subiectele interesante pe marginea cărora au dezbătut specialiști, antreprenori și manageri.

Digitalizarea afacerilor:

– este un drum cu sens unic, de mare viteză, care face și va face diferenţa între succes și eșec, între o dezvoltare accelerată și o dezvoltare lentă a organizaţiei;

– nu mai este suficient să fi prezent pe un singur canal de promovare, trebuie să ai prezenţă în toate, optimizată în funcţie de specificul afacerii, obiective, campanii;

– lucrează cu specialiști pentru că nu mai ai timp și bani de pierdut, testȃnd de unul singur sau cu resurse nevalidate.

Atragerea talentelor în echipă:

– noua generaţie va schimba modul în care se prestează munca;

– tinerii vor să fie independenţi, vor să schimbe lumea (sunt mai creativi), vor ce e mai bun pentru ei;

– angajatorii se vor adapta lor și nu invers. Cei care nu o fac, au deja mari probleme în recrutare.

Inovaţie, inovaţie, inovaţie:

– ca să o spunem pe un ton optimist, e loc mult de inovare, avȃnd în vedere că suntem pe ultimul loc în Europa;

– va fi cel mai important diferenţiator al afacerii tale;

– alocă permanent resurse inovării, pentru că atunci cȃnd nu o faci, sigur o face concurenţa ta.

Finanţarea afacerii:

– cresc costurile de finanţare. Compensează cu soluţii de finanţare ce au un cost mai mic sau negociază costurile (ex: dobȃndă fixă);

– consolidează capitalizarea companiei, finanţează-ţi corect investiţiile și reduce dependenţa faţă de clienţi. Te vor ajuta să depășești mai ușor situaţiile de neîncasare a facturilor;

– atenţie la finanţarea clienţilor (acordarea limitelor de credit și a termenelor de plată). Informează-te despre: comportamentul de plată al clientului, termenul de plată obţinut de la furnizorii actuali, termenul mediu de plată practicat în sector, cine sunt principalii lui clienţi, care este expunerea lui în portofoliul meu de clienţi.

Care dintre aceste subiecte este prioritar pentru afacerea ta? Scrie-mi, te rog, cȃteva cuvinte despre provocarea momentului în business-ul tău.

Spor la oportunităţi 😊!

Adi

Succesul este o călătorie care începe cu TINE!

Mai Multe Articole

Uncategorized

Încă un ghid și mă duc

Realizez că se face un an de când nu am mai scris nimic pe blog despre programele de finanțare nerambursabilă. Constat, cu un gust amar,

Programul online pentru finanțarea afacerii

Știi exact ce ai de făcut pentru a obține finanțarea de care ai nevoie, la momentul potrivit și în cele mai bune condiții