672, 29, 2 bingo, pardon, PNRR!

Share This Post

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

S-a strigat bingo, dar trebuie si validat, nu? Cam așa stau lucrurile când vine vorba de viitorul Plan Național de Reziliență și Recuperare (PNRR). Practic, din totalul de 672,5 miliarde euro prevăzute de Comisia Europeană pentru Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), România ar putea primi 29,2 miliarde euro. Scopul MRR-ului este de a oferi sprijin pentru investiții și reforme esențiale în vederea redresării sustenabile și pentru ameliorarea rezilienței economice și sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiții, economiile și societățile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile tranzițiilor verzi și digitale.

Cei 29,2 miliarde euro se împart astfel: 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi. Până când ar trebui folosiți acești bani? Propunerea (în negociere) sună în felul următor: 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026. Hmm, cam repejor pentru atâția bani.

Pe ce se duc 29,2 miliarde euro? Pe 6 direcții mari:

– tranziția spre o economie verde

– transformarea digitală

– creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă

– coeziunea socială și teritorială

– sănătate și reziliență instituțională

– copii, tineri, educație și competențe

Și cu antreprenorii cum rămâne? Ei ce pot primi? Răspuns: 2,2 miliarde de euro alocate astfel:

I. Instrumente financiare cu intermediari instituții financiare (BEI,FEI și foarte probabil și BERD) – aproximativ 1,315 miliarde euro sub forma de:

– garanții de portofoliu pentru solvabilitate, acțiune climatică și eficiență energetică – circa 550 milioane euro pentru IMM-uri și mid-caps;

– instrumente de capital de risc pentru IMM-uri  – circa 500 milioane euro pentru IMM-uri și mid-caps;

– fond de fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes – circa 300 milioane euro pentru întreprinderi mari.

II. Pe lângă cele intermediate de BEI,FEI și BERD, vor mai exista diverse scheme de granturi în cadrul diferitelor componente – aproximativ 835 milioane euro alocate pentru:

– digitalizarea IMM-urilor – fonduri nerambursabile, schemă administrată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) – circa 200 milioane euro;

– sprijinirea listării la bursă a companiilor românești: circa 35 milioane euro, măsură implementată de MIPE  cu sprijinul Bursei de Valori București;

– diverse scheme de sprijin pentru stimularea competitivității, cu accent pe inovare și crearea de tehnologie digitală – circa 200 milioane euro și implementate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării;

– diverse scheme de sprijin pentru promovarea de energii regenerabile – circa 200 milioane euro (suma este în negociere), implementate de Ministerul Energiei;

– diverse scheme de sprijin pentru investiții semnificative, în special în zona de inovare și noi tehnologii aplicate în zona de producție – circa 200 milioane euro, implementate de Ministerul Finanțelor.

Dacă responsabilii de la Comisia Europeană ne dau acordul pe această propunere în câteva luni (o lună mai stau ai noștri pe plan, apoi oficialii europeni vreo 2 luni), vom vedea cum ne mișcăm la implementarea lui. Sper eu să fie mult diferit față de modul defectuos de cum am făcut-o până acum, ca să avem șanse să atragem banii.

Pe curând,

Adi 

Alături de tine, de la finanțare la dezvoltare.

Mai Multe Articole

Uncategorized

De ce nu performează afacerea ta?

Ca antreprenor, ai pornit la drum cu un vis și dorința de a construi ceva propriu, unic și durabil. În primele etape, energia și entuziasmul

Programul online pentru finanțarea afacerii

Știi exact ce ai de făcut pentru a obține finanțarea de care ai nevoie, la momentul potrivit și în cele mai bune condiții