Teama de reușită vs teama de eșec

Share This Post

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

La una dintre întâlnirile programului de creștere cu o companie, mi-am adus aminte de un lucru pe care l-am aflat acum mai bine de 6 ani, când făceam programul de formare în coaching: de multe ori, teama de a reuși mult peste ceea ce credeai posibil este mai mare decât cea de a eșua. Știu că sună ca un paradox. Simplu spus, treaba stă cam așa: cu eșecul începem să ne obișnuim de câțiva ani, îl regăsim în vocabularul comunității și al celor apropiați, în cel al antreprenorilor, deci nu ne mai sperie așa tare efectele lui. Însă când vine vorba de a crește accelerat, într-un termen relativ scurt, de numai câțiva ani și trebuie să te pui în mișcare, lucrurile parcă nu mai sunt la fel de simple.

Compania despre care îți vorbesc are pe masă o astfel de propunere din partea unui partener important, care să-i accelereze creșterea. Acesta vrea să mute producția din China în Europa și are nevoie de infrastructura necesară pentru a face repede această mișcare strategică. Imediat ce clientul meu a primit propunerea, au început să apară temerile creșterii accelerate. Sunt temeri legate de necunoscut, de cum ar putea să gestioneze o astfel de schimbare, ce ar putea să transforme organizația. În ce anume? În ceva greu de imaginat în acest moment pentru proprietari și management.

De ce aceste provocări majore? Pentru că e nevoie de pregătire pe măsura saltului pe care vor să îl facă:

– pregătire mentală, pentru ca mintea să poată accepta, încetul cu încetul, schimbarea și efortul ce vor urma;

– pregătire de leadership, individual și organizațional, ca să poată mobiliza echipa în această direcție și să atragă resurse noi valoroase;

– pregătire strategică pentru a planifica această creștere extraordinară;

– pregătire operațională pentru o implementare cât mai eficientă.

Concluzia: ceea ce te-a adus la un business de 3 milioane de euro în 15 ani, nu te poate duce la unul de 50 milioane de euro în 5 ani. Saltul este unul considerabil și trebuie făcut într-un timp scurt. Tu te pregătești pentru creștere accelerată? Dacă nu tu, atunci cine să o facă în locul tău?

Pe curând,

Adi

Alături de tine, de la finanțare la dezvoltare.

Mai Multe Articole

Uncategorized

Creștere accelerată prin metodologia Growth by Design

“𝗚𝗿𝗼𝘄𝘁𝗵 𝗯𝘆 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗴𝗻” este o metodologie nouă, pusă în scenă de către Dan Mocanu și Adi Ploscaru, care combină crearea de valoare prin 𝗕𝗹𝘂𝗲 𝗢𝗰𝗲𝗮𝗻

Programul online pentru finanțarea afacerii

Știi exact ce ai de făcut pentru a obține finanțarea de care ai nevoie, la momentul potrivit și în cele mai bune condiții