Într-o sală cu câteva zeci de antreprenori, am pus o întrebare:
👉 „Câți dintre voi știți, credeți sau simțiți că aveți businessuri performante? Mâna sus.”
O singură mână ridicată.
Dintr-o sală plină de oameni care conduc afaceri, plătesc salarii, livrează produse și servicii, rezolvă probleme zilnice, cresc echipe — un singur antreprenor a considerat că afacerea lui performează.
Și m-am întrebat: de ce?
Mi-am adus aminte de o altă întrebare, pusă într-un alt context de conectare cu antreprenori:
👉 „Dacă ar fi să alegi un nume reper pentru performanță, care ar fi acela?”
Răspunsurile: David Popovici, Simona Halep, Apple.
Numărul 1. Campionii. Excepționalii.
Și atunci am înțeles de ce doar o mână s-a ridicat: pentru majoritatea dintre noi, performanța înseamnă a fi cel mai bun, punct. Dacă nu ești printre primii din lume, nu performezi.
🔹 Când performanța devine un vis la care doar privești
Mi-aduc aminte de olimpiadele școlare. Participarea la olimpiada pe județ nu era considerată neapărat o performanță. Dacă nu erai printre cei mai buni din țară, dacă nu obțineai medalii la olimpiadele regionale sau mondiale, nu erai „performant”. Erai „participantul” — cel care „a încercat”, dar nu a ajuns.
Și este în perfect acord cu definiția din DEX: „realizare deosebită într-un domeniu” — adică excepțională, pe care puțini o pot obține.
Aceeași definiție din Merriam-Webster: „the execution of an action” — pur și simplu executarea unei acțiuni, ducerea ei la capăt.
Prima definiție implică podium, cealaltă implică livrare.
Și iată credința care dăunează grav performanței în aproape toate companiile:
👉 Performanța = ceva destinat doar campionilor, doar excepționalilor, doar celor mai buni.
Iar dacă eu, antreprenorul, nu sunt „cel mai bun”, dacă afacerea mea nu e Apple, dacă echipa mea nu are un David Popovici, atunci „nu suntem performanți”. Și ne comportăm în consecință: nu investim în sistem de performanță, nu formulăm rezultate clare, nu măsurăm, nu verificăm. Pentru ce? Oricum nu avem șanse să ajungem „acolo”.
Aceasta este, probabil, cea mai scumpă credință neproductivă din business.
🔹 Ce este, de fapt, performanța — fără glorificare
Am spus-o în prima ediție și o repet, pentru că repetată devine firească:
👉 Performanța este să faci ce ai spus că vei face, cu resursele — interne și externe — pe care le ai la dispoziție. Nimic mai mult.
Nu medalie, nu podium, nu comparație cu „cei mai buni din industrie”.
Doar coerență între:
- ce ai stabilit (Rezultat formulat clar)
- ce ai făcut (Acțiune)
- ce ai avut la dispoziție (resurse reale, nu imaginare)
Dacă un agent de vânzări s-a angajat să facă 2 întâlniri zilnice cu clienți potențiali și le face — performează.
Dacă un manager s-a angajat să țină ritualul zilnic de 10 minute cu echipa și îl ține — performează.
Dacă un antreprenor s-a angajat să aibă o conversație pe zi cu un client și o are — performează.
Nu contează că nu e „cel mai bun vânzător din industrie” sau „cel mai bun antreprenor din România”. Contează că livrează ce a stabilit, cu ce are, consecvent, predictibil, verificabil.
Asta e performanță.
🔹 Capcana designului pe „top performeri”
Văd des antreprenori și manageri care construiesc sisteme de performanță plecând de la greșeala aceasta:
👉 Iau cei 2–3 top performeri din echipă și fac designul ca și cum toți ar trebui să fie la acest standard.
Logica pare validă: „Dacă Mihai poate face 4 întâlniri pe zi, atunci toți ar trebui să poată. Hai să punem standardul la 4.”
Problema? Chiar dacă resursele externe pe care organizația le pune la dispoziție sunt aceleași — aceleași instrumente, aceleași liste de clienți, același CRM, aceleași training-uri — resursele interne ale fiecăruia sunt foarte diferite:
- Know-how — câte cunoștințe în domeniu are
● Abilități — cât de naturale sunt anumite acțiuni pentru el
● Competențe — ce a exersat și ce nu
● Experiență — câte situații similare a traversat
● Ritm de învățare — cât de repede asimilează și aplică
● Motivație internă — cât de conectat e la sensul muncii sale
Mihai face 4 întâlniri pe zi nu pentru că „e talentat” sau „e mai motivat”. Le face pentru că are un set specific de resurse interne, construite în timp, care îl fac capabil de acest nivel — acum.
Maria, cu 2 ani mai puțină experiență, un set diferit de abilități și un alt ritm de învățare, poate face 2. Și dacă le face consecvent, Maria performează. Nu la nivelul lui Mihai, dar la nivelul resurselor ei actuale.
A pune standardul la 4 pentru toți nu creează performanță. Creează:
- frustrare pentru cei care nu pot ajunge acolo (încă)
- demotivare: „oricum nu voi fi ca Mihai”
- percepția că performanța „nu e pentru mine”
- exact credința din sală: „nu sunt performant”
🔹 Standardul individual vs. Standardul ideal
Iată distincția care schimbă modul de a vedea lucrurile:
👉 Standardul ideal: nivelul la care vrei ca toată echipa să ajungă, într-un orizont de timp.
👉 Standardul individual: nivelul la care fiecare poate livra predictibil, azi, cu resursele pe care le are acum.
Performanța se construiește pe standardul individual, nu pe cel ideal.
De ce? Pentru că standardul individual este:
- realist — bazat pe resurse existente
- în controlul performerului — nu depinde de factori externi
- măsurabil — poți verifica imediat dacă a fost atins
- motivant — reușita repetată construiește încredere și momentum
- progresiv — crește natural pe măsură ce resursele interne cresc
Standardul ideal este un punct de referință, o direcție. Nu este un standard de evaluare a performanței curente. Când evaluezi performanța unui om pe baza unui standard pe care nu îl poate atinge cu resursele pe care le are, nu evaluezi performanță — evaluezi distanța dintre realitate și aspirație. Și acea distanță nu produce performanță. Produce neputință sau suprasolicitare.
Standardul individual crește natural: Maria trece de la 2 la 4 când resursele ei interne se dezvoltă, nu pentru că cineva i-a „impus” 4, ci pentru că e pregătită.
🔹 Rolul liderului: să calibreze standardul cu resursele
Dacă performanța este „să faci ce ai spus că vei face, cu resursele pe care le ai”, atunci rolul liderului nu este să impună un standard unic, ci:
1️⃣ Să cunoască resursele interne ale fiecărui om — ce poate, ce nu, unde se dezvoltă, unde e blocat.
2️⃣ Să calibreze standardul individual — realist, provocator, dar tangibil.
3️⃣ Să dezvolte resursele interne — prin feedback, practică deliberată, suport, oportunități de exersare.
4️⃣ Să ridice standardul pe măsură ce resursele cresc — nu să-l fixeze la „ce putea acum 6 luni”, ci să-l discute trimestrial cu performerul.
Aceasta este diferența dintre un lider care cere performanță și un lider care construiește performanță:
- Cel care cere: „Vreau 4 întâlniri de la toți. Punct.”
- Cel care construiește: „Ce poți livra predictibil azi? Cum te ajut să ajungi la mai mult mâine?”
🔹 De ce doar o mână s-a ridicat
Acum înțelegi de ce, într-o sală plină de antreprenori care construiesc zilnic, doar unul a ridicat mâna.
Nu pentru că ceilalți nu performează, ci pentru că:
- au comparat afacerea lor cu Apple
- s-au comparat cu David Popovici
- au definit performanța ca pe ceva excepțional, rezervat puținilor
- nu au un sistem care să le arate, măsurabil și verificabil, că performează
Și exact asta este durerea: când crezi că performanța e doar pentru campioni, nu investești în ea, nu o măsori, nu o construiești. O visezi și rămâi cu sentimentul că „nu ești acolo” — chiar dacă, poate, livrezi constant, zi de zi, cu resursele pe care le ai.
Schimbă definiția și ai făcut primul pas:
- de la „performanța e să fii cel mai bun”
- la „performanța e să livrezi ce ai stabilit, cu ce ai la dispoziție, consecvent și predictibil.
Și dintr-o dată, performanța devine accesibilă tuturor, nu doar campionilor.
🔹 Două întrebări pentru tine
1️⃣ Sistemul tău de performanță este construit pe standardul ideal (al celor 2–3 top performeri)?
Dacă da, s-ar putea să creezi exact credința „nu sunt performant” la oameni care, de fapt, ar putea performa excelent la nivelul resurselor lor.
2️⃣ Tu, ca antreprenor, te consideri performant?
Nu comparat cu Apple, nu comparat cu „cei mai buni din industrie”.
Ci raportat la ce ai stabilit că vei livra, cu resursele pe care le ai, astăzi.
Dacă răspunsul e „nu știu” — nu ai un standard individual definit. Și fără standard, nu poți ști dacă performezi sau nu.
Dacă răspunsul e „da” — felicitări! Ești în minoritatea care a redefinit performanța dintr-un vis în rezultate zilnice.
Dacă răspunsul e „nu” — întreabă-te: e pentru că nu livrezi? Sau e pentru că te compari cu cine nu trebuie?
🚀 Vrei să redefinești performanța în afacerea ta? Începe cu Scorul tău PerformanceX: https://performancex.adiploscaru.ro/
Spor la creșterea performanței afacerii tale!
